Pentru întreaga zonă de sud a Peru-ului, încă din epoca preincaică, muntele Coropuna avea o semnificaţie deosebită. Acest fapt este atestat de numeroasele ruine ale centrelor rituale descoperite în jurul acestui munte sacru. Maucallacta, sitiu arheologic în plin proces de punere în valoare, aflată la sud est de imensul vulcan în districtul Pampacolca este considerat unul dintre principalele centre rituale preincaice (dacă nu chiar cel mai important). Gheţarul din partea înaltă a muntelui este sursă de apă pentru districtele înconjurătoare, fiind deci creator de "viaţă", sursă primară pentru agricultură şi supravieţuirea populaţiei aşezate în vecinătate. Forma şi dimensiunile Coropunei se recunosc deja din depărtare, detaşând acest munte faţă de celelalte masive înalte din regiune. Având 6425 m, Coropuna este cel mai înalt vârf din sudul ţării iar al treilea din Peru.
După ce am urcat Chachani-ul, văzând cum mă simt la peste 6000 de metrii am decis să încerc escaladarea celui mai mare vârf din zonă, Nevado Coropuna. Arcadio, un ghid deosebit pe care l-am întâlnit pentru prima oara pe Misti mi-a făcut legătura cu un grup pe care trebuia să-l ducă pe Coropuna, aşa încât aveam un fel de echipă pentru a urca.
După ce am plecat mai repede de la birou şi mi-am făcut bagajul, vineri la patru fără un sfert eram în autogară pentru a mă urca în busul companiei Reyna către Cotahuasi, şosea l-a care se află lacul Pallarcocha (8 ore si 30 de soles din Arequipa) de unde se începe apropierea spre munte. Am ajuns la miezul nopţii în dreptul unei case părăsite unde deja corturile francezilor erau ridicate. Julio m-a invitat să dorm în compartimentul lui de cort, ca să nu ma pierd vremea punând cortul în întuneric şi frig.
Cei patru francezi, Sylvie, Federic, Jacques şi Jerome au venit pentru trei săptămâni în Peru pentru a face diferite ture de trekking, acest munte fiind ultimul din sejurul lor. Aici ne acompaneau un ghid, un aspirant de ghid şi Julio, porter şi bucătar, motiv pentru care francezi aveau doar un rucsac de 40 de litrii în spate.
Dimineaţa, după micul dejun luat împreună, ne-am făcut cu toţii bagajul şi am pornit pe lângă lacul Pallarcocha (4800 m) spre tabăra de bază, aflată la 5280 de metri. Sunt în jur de 5 ore de mers, urcând două praguri de roci după care se traversează nişte platouri slab înclinate. Aveam un rucsac foarte greu, plin cu mâncare (2 portocale, 3 mere, stafide, 12 ciocolăţi şi batoane, 2 avocado, 2 roşii, 4 ouă, macaroane, 2 conserve de peşte, o supă de plic şi mulţi biscuiţi), aragaz şi echipamentul de camping. Apă nu am luat foarte multă, ştiind că pot topi zăpadă din tabăra de bază.
Am ajuns în jurul orei 14 în tabără, ceilalţi mi-o luaseră înainte şi aveau deja corturile ridicate. Eu a mai trebuit să-mi amenajez un loc, după care am putut şi eu să-mi ridic palatul.... adevărul este că am un cort mare, poate pentru ture cu rucsacul în spate şi singur prea mare, dar în orice caz încăpător şi confortabil (Tatonka Arctic 3).
Julio a gătit pentru francezi, a fost foarte amabil şi mi-a oferit şi mie o porţie (supă, peşte cu salată şi cartofi), cu toată că nu-mi mai era foame deoarece mâncasem deja ceva pui cu cartofi prăjiţi (cumpărat cu o zi înainte din Aplao). La ora 17 eram deja toţi în cort să ne odihnim pentru următoare zi, dia de cumbre cum le place aici să zică.
Gustavo, ghidul, era şi el pentru prima oară pe Coropuna şi în consecinţă nu cunoştea traseul, motiv pentru care ne-am trezit abia la 3 dimineaţa, ca să pornim în ascensiune la ora 4. Primele 2-3 ore se urcă o creastă largă, cu pietre, bolovani şi stânci mai mari. Am avut şi porţiuni de traversat cu penitentes de peste un metru, greu de înaintat.
La 5900 m, Jacques a decis să renunţe la vârf. Restul echipei era în bună condiţie pentru a continua. De la acest mic platou urmează ultima parte de creastă cu rocă, după care la 6050 m începe zona de pură zăpadă pentru care era nevoie să ne punem colţarii. Francezii s-au asigurat în coardă şi au început să urce în zic-zag lunga pantă. Eu de două ore tot trebuia să mă retrag puţin... aveam ceva probleme cu burta, ceea ce la peste 6000 de metri, 40 de grade înclinaţie şi temperaturi de sub -7 grade nu e cel mai plăcut... dar am trecut şi peste asta... deşi m-a frânat, eram la doar 10-15 minute în urmă faţă de grup, deşi dacă făceam un bulgăr şi mă străduiam, puteam s-a arunc până la ei. M-ai tăiam serpentinele lor, dar orice făceam, regula rămânea aceeaşi - 10 paşi după care 20 de respiraţii.
Făcând destule pauze, chiar şi una mică de mâncare la 6280 m, şi răbdare, la 12:30 am ajuns şi eu pe platoul care duce cu o uşoară urcare la vârful principal al vulcanului, 6425 m. Cu paşi scurţi, pauze lungi şi respiraţii adânci am ajuns la 13:15 pe vârf, îmbrăţişându-ne între noi şi fiind mândrii că am urcat. Am făcut rapid nişte poze şi am început coborârea. Zăpada la această ora era deja foarte grea, soarele puternic topind-o rapid. Coborârea prin ea a fost destul de dificilă, mă scufundam tot mai adânc şi aşa şi paşii deveneau mai grei. Ne-a luat mai bine de 4 ore jumate să ajungem înapoi la corturi, aproape pe acelaşi traseu ca şi la urcare. În tabăra de bază fiecare s-a retras la cortul lui, după ce i-am împrumutat lui Julio primusul pentru a le pregati francezilor un ceai (li se stricase MSR-ul), mi-am făcut nişte macaroane cu peşte, adormind instantaneu după ultima înghiţitură.
Noapte nu a fost frig, m-am trezit la 7 şi am inceput să-mi fac bagajul. Idea era de fapt să fi prins busul în ziua anterioară dinspre Cotahuasi spre Arequipa... dar cu lungul marş de peste 14 ore în picioare, nu mai aveam timp să ajung să prind busul la stradă, aşă că acuma speculam să prind vreo ocazie spre Arequipa, alternativa fiind busul de la ora şapte seara. Coborârea din tabăra de bază se face într-o oră şi jumătate, lejer şi fără mare oboseală. Mi-am luat rămas bun de la grup, care rămăsese pe malul lacului Pallarcocha, la 10 minute de drum. M-am pus comod pe o piatră, aşteptând să vină vreo maşină... şi noroc că am fost răbdător în ziua aceea... fiindcă până la ora 19 când într-adevăr a venit busul, nu a trecut decât o singură maşină în acea direcţie (în cea contrară 4). După apusul soarelui a tras un frig de mi-a intrat până în oase... şi am răcit.
Francezii aveau biletele deja cumpărate, doar pentru altă companie, aşă că am urcat singur în bus. Noroc că am prins loc... şi cu somnul acumulat ultimele zile am dormit aproape tot drumul de 8 ore până în Arequipa.
Ghidul care ne-a acompaniat:
Gustavo Adolgo Liuya Ubaldo
Ghid oficial de munte
Huaraz - Cuzco - Arequipa - Puno
Tel.: 043-429867
guiagus@hotmail.com
|
