Prin şapte ţări pe două roti
( articol apărut în revista Munţii Carpaţi)
Călătoria cu bicicleta este un mod ecologic, sportiv şi economic de a cunoaşte ţări noi, fiecare cu locurile si oamenii lor aparte. Pe de altă parte cicloturismul reprezintă un mod inedit de practicare a turismului, la care prea puţine persoane se raliază. Ei da, noi doi, Stefan Roman (17 ani, elev) şi Arnold Kadar (23 ani, profesor), am ales bicicleta pentru a vizita ţările din fosta R.S.F. Iugoslavia. Sigur că am mai făcut şi înainte ture cu bicicleta prin ţară, dar în condiţii mult diferite de cele întâlnite de această dată.
Prima etapă a expediţiei am parcurs-o cu trenul până la Drobeta Turnu Severin, de unde a început propriu-zisa aventură. Urcând pe valea Timokului am ajuns în micul oraş Knjazevac parcurgând 150 km printr-un ţinut deluros destul de monoton.
Aveam provizii de mâncare pentru cel puţin cinci zile, cort, sac de dormit, haine de schimb şi toate cele necesare bunului mers al expediţiei noastre. în următoarele două zile am traversat o zonă monatană, pe lângă lacul Vlasinsko iar apoi am coborăt în Bulgaria la Kjustendil.
Odată cu intrarea în Macedonia relieful şi vegetaţia s-au schimbat substanţial, începând să etaleze caractere tipice mediteraneene. Continuîndu-ne drumul prin Kriva Palanka şi Kratovo am traversat Macedonia de la est la sud-vest, vizitând oraşele Stip, Veles, Prilep şi Bitola. Localnicii au fost foarte ospitalieri, mai cu seamă cei din bazare, unde de mai multe ori am fost serviţi cu fructe exotice.
După o săptămână de pedalat ne răcoream în apele străvezii ale lacului tectonic Prespa, situat la o altitudine de 600 de m şi despărtit de o cordilieră calcaroasă de lacul Ohrid, cel mai sudic punct al expediţiei noastre.
Trecerea peste această creastă spectaculoasă se face printr-un pas situat la 1650 m altitudine, după care urmează o coborâre în serpentine de 22 km până la mănăstirea Sveti Naum, construcţie în stil bizantin datând din sec. XIV. Am sosit chiar de ziua Sfântului Naum, prin urmare mănăstirea era invadată de pelerini veniţi din toate colţurile Macedoniei.
Doream să trecem şi în Albania, dar din fericire vameşii ne-au sfătuit să ne întoarcem, căci după nici două minute am auzit bubuiturile tunurilor albaneze. Am campat pe malul lacului Ohrid, adormind cu greu la auzul focurilor de arme de pe ţărmul vecin.
în ultima noastră zi din Macedonia am parcurs 20 de km pe autostradă, la poalele munţilor Sar Planina, lanţ muntos pe care l-am ocolit ajungănd la Prizren în Kosovo.
în pasul Doganovic (1573 m), la un restaurant, una dintre biciclete a fost uşuratăde stop şi far.A urmat o coborâre în viteză până la Prizren, trecând prin nişte chei spectaculoase, asemănătoare cu cele ale Bicazului, dar mult mai adânci.
Am continuat drumul către Pec, oraş de unde a început o urcare de 40 de km, drum nemodernizat, prin cheile Rugovska până în pasul Chakor (1849 m), dealtfel şi altitudinea maximă atinsă în această tură.
în pasul Tresnevik din Muntenegru proprietarul hanului la care am vrut să dormim ne-a ameninţat cu moartea în caz că nu părăsim imediat localul. După ce s-a trezit din beţie a devenit foarte ospitalier, fiind chiar invitaţii lui la un pahar de tărie.
Dimineaţa următoare am pornit spre Podgorica, fostul Titograd, trecând printr-un ţinut carstic foarte arid. Am urmat apoi valea Moraţei până la lacul Scutari după care am traversat creasta calcaroasă care ne despărţea de Marea Adriatică. în a patrusprezecea zi a călătoriei noastre am zărit pentru prima dată apele albastre ale Adriaticii, fapt care ne-a stârnit o bucurie de nedescris. Ajunşi în apropiere de graniţa cu Croaţia, am aflat că frontiera este închisă circulaţiei publice, singurul drum spre Croaţia trecând prin Bosnia şi Herţegovina.
Din acest motiv am fost nevoiţi să facem un ocol prin poliile suspendate din carstul dinaric, adevărate câmpii intramontane, cu aşezări slab populate.
Pe teritoriul Bosniei-Herţegovina am fost supuşi mai multor controale, la trecerea dintre republicile separatiste Srpska şi Herţeg-Bosna. Orăşelul Stolac era marcat de semnele războiului, imaginea clădirilor distruse şi a tancurilor arse grăbindu-ne să părăsim cât mai repede aceste ţinuturi nesigure. Reîntorşi la ţărmul Adriaticii, de data aceasta în Croaţia, am pedalat până la Split, de unde ne-am îmbarcat pe croazierul MARCO POLOcu care în numai nouă ore am sosit la Rijeka.
în dimineaţa zilei de 13 iulie ne îndreptam spre oraşul Pula din sudul peninsulei Istria, renumit pentru vestigiile arhitecturale păstrate încă din perioada romană. în drum spre Slovenia am trecut prin oraşele Bale şi Buje, locurile de desfăşurare a renumitelor Festivale ale Vinului din Istria.
Slovenia, următoarea ţară din itinerarul nostru, ne-a oferit posibilitatea de a vizita peşterile Skocjan şi Postojna, două dintre cele mai vizitate peşteri din lume. La Postojna, după o călătorie cu renumita mocăniţă de peşteră, am admirat într-un bazin artificial proteul (olmul), unicul vertebrat cavernicol din Europa.
Drumul spre lacul Balaton ne-a condus prin Ljubljana, capitala Sloveniei, Celje şi Maribor. în Pernica, lângă Maribor, am fost găzduiţi de doi prieteni cu care am călătorit împreună pe vapor. în sfărşit, pentru prima dată după 21 de zile am dormit într-un pat adevărat şi am mâncat mâncare gătită. Timp de două zile am pedalat pe ploaie până la lacul Balaton. Aici a luat sfârşit aventura pe bicicletă, reîntorcandu-ne cu trenul în ţară.
